Fair play-ul e la mare preț în Oltenia. Sau cel puțin asta vrea să sugereze președintele Pandurilor Târgu Jiu, Marin Condescu, înainte de meciul cu Universitatea Craiova. Meciul, considerat ca un duel "fratricrid", are un element comun: fanii ambelor formații vor ține cu echipa din Craiova, chiar dacă meciul se dispută pe terenul Pandurilor!
Situația este cu atât mai deosebită cu atât mai mult cu cât, Condescu însuși, a recunoscut că ține cu Știința, atunci când echipa lui Nicolo Napoli joacă cu celelalte echipe din prima ligă! De remarcat este faptul că inclusiv culorile celor două echipe sunt identice, Pandurii adoptând culorile alb-albastre, de la promovarea în Liga 1!
"E clar că noi nu avem suporterii pe care îi are Craiova, nu numai în Oltenia, ci și în România, pentru că aici oamenii au crescut cu această echipă, dar suntem și noi o echipă care încet-încet adunăm lângă noi simpatizanți. Întreg stadionul, ca și anul trecut, va ține cu Universitatea. Asta e, nu ne va supăra, dar eu cred că noi vom câștiga", a menționat președintele grupării din Tărgu Jiu.
Meciul dintre Pandurii și Craiova va avea loc duminică 03 mai, de la ora 20.30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER